SINGURĂTATE – cuvântul de care m-am temut cel mai mult, sentimentul pe care l-am întâlnit mai des decât pe oricare dintre celelalte simțăminte pozitive.
Cea mai dureroasă dintre toate a fost însă SINGURĂTATEA ÎN DOI ! A ratat-o vreunul dintre voi?!? Chestia aia în care stai ca pe ghimpi dorindu-ți să se sfârșească odată, sperând că după cele întunecate se va face lumină și în sufletul tău… Senzația criminală că ești în plus, neplăcut, neiubit, folosit poate, stors de vlagă și epuizat de îndatoriri pe care nu le poți împărți cu CINEVA…
Poate chiar ai căutat explicații și răspuns la veșnica întrebare: DE CE EU?
DE CE NU NOI…..DE CE NU….
Și-apoi…mai e SINGURĂTATEA CONSTRUCTIVĂ, cea care apare după mult zgomot, după multe mizerii,după multe concesii făcute,acea stare în care reînveți să te bucuri de TIMPUL tău, redevii creativ și îți construiești BASMUL tău.
Și depănând poveștile în gând, așezând fine broderii pe pânză, descoperi că ai alături o mică prietenă, care te privește din gura unui pod părăsit. Înțelegi abia atunci că mica cucuvea e pozitivă, ca și noile tale gânduri și din acel moment îți dorești să aduci pe toată lumea în basmul tău!
VII ȘI TU ÎN BASMUL MEU, SĂ POVESTIM DESPRE VECHILE SINGURĂTĂȚI?
CURAJ!