Reprezentativ

Pisoiul din tine

Ici Felix, le pisoi

Despre pisici credeam că știu multe, cam de când a apărut în casa noastră prima pisicuță : MIȚI.

De fapt nu a apărut așa, pur și simplu, cum îmi apar mie acum, așa peste gard!

Era o zi de vară, o după-amiază în care ”mă relaxam” pe o bancă în parcul dintre cele două cartiere verzi ale Constanței străjuite de Capela Militară și în același timp supravegheam turma de copii de aceeași vârstă cu fiică-mea -Diana- pe vremea aceea fiind studentesă (cum îi plăcea tatei să îi spună) la grădiniță. Și deodată vine Diana mea într-un suflet, ținând în mâini un pui de mâță și înlăcrimată mă implora…

Nu prea înțelegeam eu ce se întâmpla, căci între timp năvăliseră pe noi vreo câțiva purtători de ochi plini de lacrimi. Treaba era că fiecare dorea să ia ”măcar puțin” din puiul speriat de mâță..ba coada, ba lăbuțele, doar să nu plece cu mâinile goale acasă la mămica ”dornică” tare să adopte un proaspăt animal de companie.

Cum se întâmplă și azi de fapt…

Ce să vă zic..puiul de mâță, speriat de larma din jur, slaaaab de atârna puful pe el și bogat purtător de purici, și-a înfipt gheruțele în pieptul meu, m-a privit drept în ochi și a zis atât: MIAU!

Și cum teoria spune că nu e nevoie de mai mult de un singur cuvânt pentru a face o alegere în viață, am decis să o luăm acasă.

S-au pus pariuri pe supraviețuirea ei!!

MIȚI, o eroină, ne-a dat lecții de viață și de atașament cum greu se întâmplă să înveți de la cineva. Știa unde ne doare, când eram triști, își știa locul, bunul simț și putea fi și adult și copil totodată.

Că nu este ușor, frate, să fii pisică!

MIȚI s-a mutat în curtea bunicii și i-a ținut de urât, deșteapta, până când a căutat-o HÂDA PISICILOR și s-a dus…

Apoi a apărut SISI, cea albă ca neaua, o fetișcană de la țară, care s-a trezit dintr-o dată în paradisul dintr-un apartament la oraș. Odihnă, mâncare bună, șefie și o subalternă fraierică și flocoșică. Ce mai.. SISI a sărit din fum în parfum!

Dar cum nicio minune nu ține, SISI a sfârșit într-un mod necunoscut, într-o noapte la sat (acolo unde a revenit din parfum în fum, dar unde s-a păstrat la fel de prețioasă cum a trăit ea ca o cucoană, un timp din scurta-i existență, acolo, la oraș.

Apoi au urmat multe, dar multe alte pisici : Persia, Felix, Mitzi, Tomiță, Garfield, Negruța, Petecuț..

Pe Petecuț l-am îngropat iarna trecută în grădină. Îl lovise un mânz și și-a dat duhul în palma mea, așa cum aproape că venise pe lume, când mămica ei (fapt neobișnuit pentru o pisică)în durerile facerii, mă mușca de vârful ghetei. Am plâns mult, dar în amintirea ei, peste iarnă ,toate pisicile au dormit cu mine!

Ei…cu bune și rele, am învățat multe de la codoasele mele:

EȘTI OM CU MINE, SUNT PISICĂ CU TINE!

NU RENUNȚA NICIODATĂ!

CERE ȘI ȚI SE VA DA…DAR FII INSISTENT!

DACĂ ȘTII SĂ FII DRĂGUȚ, POȚI DEVENI IREZISTIBIL!

Multe din-astea…dar cel mai important :

nu știu dacă ați observat comportamentul lor, dar când ele primesc o supărare, în momentul următor descarcă această durere suferită ori printr-o labă dată altcuiva peste ochi, ori ascuțindu-și ghearele nervos, pe ce întâlnesc la îndemână.

ESTE EXTREM DE IMPORTANT SĂ ȘTII SĂ-ȚI DESCARCI NECAZUL IMEDIAT ȘI SĂ ÎȚI REZOLVI SUPĂRĂRILE CÂT MAI REPEDE!

De aceea are pisica 9 vieți!

HAI, VĂ PUPIC PE BOTIC! MIAU!

Reprezentativ

DUMBRAVA MINUNATĂ

Când copilăria ta este verde, verde va fi și dorința ta de viață!

Copilăria mea s-a petrecut în centrul Constanței, de-o parte și de cealaltă a bulevardului Tomis (așa, ca numele cetății), dar am avut norocul să respir aerul curat din parcurile de cartier. În locul actualului parc al Tineretului se afla atunci un maidan imens, pe care băieții, amatori de fotbal îl numiseră ”Maracana”. Noi, fetele, ne adunam pe margine, la umbra castanilor și ne făceam chipurile temele, scrise cu stilou și cerneală mov, așa ca o mică aroganță, aruncând ocheade de adolescente către înfocații ”fotbaliști”.

Dar despre adolescență, voi vorbi altă-dată!

Din copilărie însă, cele mai vii amintiri sunt cele din diminețile de vară, când, îmbrăcată în rochițe înflorate din bumbac, ieșeam din curtea bunicii și hrăneam puii de pisică ascunși de cu seară în căpițele de iarbă proaspăt cosite, care miroseau…hmmm…dumnezeiesc!

Pentru mine era o lume atât de frumoasă și o percepeam ca pe o ”dumbravă minunată”, în care eu, fetița cu părul în bucle aurii, mă simțeam ca într-o poveste.

Sau iarna, când nămeții ajungeau până la ferestrele caselor ( căci pe atunci și iarna era iarnă), îl puneam pe Azor, dulăul alb și flocos, să tragă la săniuță, iar noi, copiii cu nasul și obrajii roșii de frig, cu mucii până în gură, nu ne mai săturam de pârtie.

Sau jocurile pe care le inventam : ”de-a aprozarul”, când îmi făuream un cântar dintr-o scândură așezată pe o cărămidă și cântăream ”cartofii”, niște bolovănei din pământ. Văr-miu, mai mititel, răsucea un taburet și striga cât îl ținea gura: ”gunoierii, vin gunoierii!”.

Ce jocuri aveam și noi!

Cucu, cățelul meu cu picioare scurte, era de nedespărțit. Când aveam vreo supărare de copil singur la părinți, cu el o împărtășeam. Așa și azi! Fac cam tot aceleași lucruri, doar că nu mă mai joc.

Nici bunica, care atunci trebăluia prin jurul nostru și mă făcea să mă minunez ce stâncă de femeie era, nu mai e la fel… Iar bunicul, o bunătate de Om, veteran , căruia îi conturam cu degețelul meu mic cicatricele căpătate în război, a plecat demult, demult. A rămas în urma lui bunătatea, bunul simț și vorbele acelea frumoase cu care cei doi se strigau ”Omule”, ”Femeie”…Atât!

E trist să te trezești din visul copilăriei! Am trecut cam repede etapele..

Doar că de curând am mers din nou pe aleile din mica mea ”dumbravă minunată” și ca și cum aș fi revăzut un film vechi, mi-am adus aminte de toți și de toate…și am lăcrimat.

CARE ESTE PRIMA VOASTRĂ AMINTIRE DIN COPILĂRIE?

Reprezentativ

Singurătăți constructive

Prietena solitudinii mele

SINGURĂTATE – cuvântul de care m-am temut cel mai mult, sentimentul pe care l-am întâlnit mai des decât pe oricare dintre celelalte simțăminte pozitive.

Cea mai dureroasă dintre toate a fost însă SINGURĂTATEA ÎN DOI ! A ratat-o vreunul dintre voi?!? Chestia aia în care stai ca pe ghimpi dorindu-ți să se sfârșească odată, sperând că după cele întunecate se va face lumină și în sufletul tău… Senzația criminală că ești în plus, neplăcut, neiubit, folosit poate, stors de vlagă și epuizat de îndatoriri pe care nu le poți împărți cu CINEVA

Poate chiar ai căutat explicații și răspuns la veșnica întrebare: DE CE EU?

DE CE NU NOI…..DE CE NU….

Și-apoi…mai e SINGURĂTATEA CONSTRUCTIVĂ, cea care apare după mult zgomot, după multe mizerii,după multe concesii făcute,acea stare în care reînveți să te bucuri de TIMPUL tău, redevii creativ și îți construiești BASMUL tău.

Și depănând poveștile în gând, așezând fine broderii pe pânză, descoperi că ai alături o mică prietenă, care te privește din gura unui pod părăsit. Înțelegi abia atunci că mica cucuvea e pozitivă, ca și noile tale gânduri și din acel moment îți dorești să aduci pe toată lumea în basmul tău!

VII ȘI TU ÎN BASMUL MEU, SĂ POVESTIM DESPRE VECHILE SINGURĂTĂȚI?

CURAJ!

TIMP

Timpul, cel mai prețios bun al nostru.

Timpul bun, petrecut cât să simți că este plin cu tot ce ai visat și s-a împlinit a doua zi.

Timp de calitate, petrecut cu oameni frumoși, cu prieteni, cu neprieteni dătători de lecții de viață.

Timp..

Dar și timp petrecut mai ales cu cei dragi ție, timp dedicat copiilor tăi, ramurile tale spre cer. Timp în care poți înțelege, atunci când îți așezi capul pe perna lor, care este calea de urmat să îi crești din copii în oameni de ispravă.

Când copilul tău, din respect și iubire îți întoarce ajutorul, știi în sinea ta că ai reușit într-una dintre cele mai sfinte misiuni de pe pământ : aceea de părinte!

Depun aici prima mărturie a primei colaborări serioase cu Luca, fiul meu!

Vreau un Crăciun fără tine!

Am o prietenă care, de fiecare dată când se apropiau Sărbătorile de iarnă, intra în panică dacă nu avea un partener!

Hmmmm, Prințul din poveste cu care avea să treacă peste pragul Anului Nou, cu paharele lunguiețe (pline cu șampanie de cea mai bună calitate) în mână, rochia- obligatoriu de culoare roșie și banii în poșetă!

După sărbători Magia dispărea, iar Prințul nu mai avea farmecul dinainte!

La mine lucrurile au stat tot timpul altfel. Sărbătorile se rezumau la cadouri pentru copii, mesele la părinți, iar de cele mai multe ori se terminau neplăcut. De aceea dint-un moment dat, am început să nu mă mai bucur de ele! De ce? Păi dispăruse MAGIA! Era totul prea palpabil, prea realist, nicio surpriză, niciun sentiment dulce, niciun sentiment….nimic!

Unii ar putea spune că sunt o visătoare! Și ce? E interzis?!?

E clar că am de muncit să regăsesc MAGIA SĂRBĂTORILOR! Dar pentru mine e foarte clar că am de muncit eu cu mine, eu la mine, eu pentru mine! Am nevoie să mă vindec de tristețea sărbătorilor de până acum.

Cred cu tărie că trebuie să fii împăcat tu cu tine întâi, să te fi regăsit și apoi, LUMINOS fiind poți să te bucuri din nou de CRĂCIUN! Și poate va fi dulce!

CARE SUNT TRĂIRILE TALE DE SĂRBĂTORI? TE AȘTEPT SĂ LE ÎMPĂRTĂȘIM!

Până atunci, eu mă vindec!

„Imaginează-ți cum ar fi dacă…”

„Orice realitate pe care ți-o poți imagina pentru viața ta există deja.
Creația lui Dumnezeu este completă!”

Trebuie doar SĂ CREZI și să îți lași imaginația să se joace, cu bucuria unui copil!

De multe ori rămân uimită de ferestrele care se deschid înaintea mea, punându-mi la dispoziție acces la noi informații despre lucruri la care credeam că este greu de ajuns.

Și uite așa, precum ai pocni din degete, mă pun pe treabă și îmi împlinesc visele, rând pe rând…o porțiune din gardul traforat, o casă, o broderie, un mînz, se învârt precum un carusel în mintea mea și-apoi apar ca prin magie în mica mea gospodărie!

De câte ori nu mi s-a spus că vreau prea mult, că poate nu îmi trebuie ce intenționez să fac, că nu se merită, că nu mă pricep îndestul. Și ce dacă….

Imaginația mea prinde aripi și uneori îmi vine greu să mă desprind, iar lumea crede că sunt naivă, căci în visarea mea, eu uit de lumea reală.

Durează doar cât fac să se confunde cele două lumi! Și gata!

Despre MAGIE și seri magice, vezi filmulețul din linkul de mai jos și dacă îți place în lumea mea, abonează-te!

C-așa îmi vine!

Se întâmplă pur și simplu uneori să îmi vină o idee, sau un chef, o poftă de a face ceva..

Întregul, însă , nu e întreg dacă nu fac acel ceva pentru cineva. Îmi este drag de lume, de oameni frumoși și de frumosul din oameni, pe care îl caut adânc în spatele fiecărei tristeți întâlnite.

Vreau oameni deschiși și fericiți și de aceea personalizez tot ceea ce fac. Sau aproape tot!

O singură problemă am:

Îmi place să vorbesc și zău că uneori am vorbele la mine! Așa că, mă apuc să vorbesc singură, de fapt cu voi…ca în filmulețul din link, pe care l-am făcut rapid într-o dimineață devreme, între două clătite!

Vizionare plăcută și dacă vă încântă, abonați-vă!

Fă Rai din ce ai!

Ea are așa....un Univers al Ei
Cu broderii, cu fluturi și cu cai,
În care te poftește dacă vrei
Pentru o clipă să te simți în Rai.

Un Rai modest, ca sufletul cucoanei,
Căci vorba ce-o rostește cumpătat
E rugăciunea simplă din fața icoanei,
Când sufletul se simte împăcat.

O clipă te vrăjește Universul,
O viață Tu păstrează Suvenirul
Nu prea bogat aș vrea să fie versul
Dar îndelung să se depene firul...

”MULȚUMESC!”

Aș vrea să vă pot descrie, în cuvinte, ce simți când primești o vedere, o felicitare, o scrisoare de la cineva drag!

Nu numai că ai sentimentul că Cerurile se deschid pentru tine, dar că sigur în viața ta ai cel puțin un înger!

Căci, Doamne, cine altcineva ar putea avea atâta noblețe sufletească încât să se gândească la tine, atât de BINE și FRUMOS?

ÎȚI MULȚUMESC DIN SUFLET, EVA, DRAGA MEA!!

PRIMĂVARA CU CAI

ALMA & FRUMUȘELUL
Îmi vine primăvara cu cai (doi)
Cu herghelii de gânduri despre noi,
Despre grădină și livadă,
despre pământ și ploi
Și despre berzele ce vor veni-napoi..
Despre frunzișul ce-mi va umple viața
Cu oameni veseli, triști sau cu nevoi
Și cu copii cu zâmbete cât fața
În clipe ce-i transformă-n oameni noi.
Despre fir roșu-alb prins între ramuri
Și liliac și iasomie-n floare
Și despre iezi și iepe fără hamuri,
Despre puiuți și verde și candoare...

Îmi vine primăvara cu IUBIREA
Și-am înțeles ce-nseamnă NEMURIREA!