Despre pisici credeam că știu multe, cam de când a apărut în casa noastră prima pisicuță : MIȚI.
De fapt nu a apărut așa, pur și simplu, cum îmi apar mie acum, așa peste gard!
Era o zi de vară, o după-amiază în care ”mă relaxam” pe o bancă în parcul dintre cele două cartiere verzi ale Constanței străjuite de Capela Militară și în același timp supravegheam turma de copii de aceeași vârstă cu fiică-mea -Diana- pe vremea aceea fiind studentesă (cum îi plăcea tatei să îi spună) la grădiniță. Și deodată vine Diana mea într-un suflet, ținând în mâini un pui de mâță și înlăcrimată mă implora…
Nu prea înțelegeam eu ce se întâmpla, căci între timp năvăliseră pe noi vreo câțiva purtători de ochi plini de lacrimi. Treaba era că fiecare dorea să ia ”măcar puțin” din puiul speriat de mâță..ba coada, ba lăbuțele, doar să nu plece cu mâinile goale acasă la mămica ”dornică” tare să adopte un proaspăt animal de companie.
Cum se întâmplă și azi de fapt…
Ce să vă zic..puiul de mâță, speriat de larma din jur, slaaaab de atârna puful pe el și bogat purtător de purici, și-a înfipt gheruțele în pieptul meu, m-a privit drept în ochi și a zis atât: MIAU!
Și cum teoria spune că nu e nevoie de mai mult de un singur cuvânt pentru a face o alegere în viață, am decis să o luăm acasă.
S-au pus pariuri pe supraviețuirea ei!!
MIȚI, o eroină, ne-a dat lecții de viață și de atașament cum greu se întâmplă să înveți de la cineva. Știa unde ne doare, când eram triști, își știa locul, bunul simț și putea fi și adult și copil totodată.
Că nu este ușor, frate, să fii pisică!
MIȚI s-a mutat în curtea bunicii și i-a ținut de urât, deșteapta, până când a căutat-o HÂDA PISICILOR și s-a dus…
Apoi a apărut SISI, cea albă ca neaua, o fetișcană de la țară, care s-a trezit dintr-o dată în paradisul dintr-un apartament la oraș. Odihnă, mâncare bună, șefie și o subalternă fraierică și flocoșică. Ce mai.. SISI a sărit din fum în parfum!
Dar cum nicio minune nu ține, SISI a sfârșit într-un mod necunoscut, într-o noapte la sat (acolo unde a revenit din parfum în fum, dar unde s-a păstrat la fel de prețioasă cum a trăit ea ca o cucoană, un timp din scurta-i existență, acolo, la oraș.
Apoi au urmat multe, dar multe alte pisici : Persia, Felix, Mitzi, Tomiță, Garfield, Negruța, Petecuț..
Pe Petecuț l-am îngropat iarna trecută în grădină. Îl lovise un mânz și și-a dat duhul în palma mea, așa cum aproape că venise pe lume, când mămica ei (fapt neobișnuit pentru o pisică)în durerile facerii, mă mușca de vârful ghetei. Am plâns mult, dar în amintirea ei, peste iarnă ,toate pisicile au dormit cu mine!
Ei…cu bune și rele, am învățat multe de la codoasele mele:
EȘTI OM CU MINE, SUNT PISICĂ CU TINE!
NU RENUNȚA NICIODATĂ!
CERE ȘI ȚI SE VA DA…DAR FII INSISTENT!
DACĂ ȘTII SĂ FII DRĂGUȚ, POȚI DEVENI IREZISTIBIL!
Multe din-astea…dar cel mai important :
nu știu dacă ați observat comportamentul lor, dar când ele primesc o supărare, în momentul următor descarcă această durere suferită ori printr-o labă dată altcuiva peste ochi, ori ascuțindu-și ghearele nervos, pe ce întâlnesc la îndemână.
ESTE EXTREM DE IMPORTANT SĂ ȘTII SĂ-ȚI DESCARCI NECAZUL IMEDIAT ȘI SĂ ÎȚI REZOLVI SUPĂRĂRILE CÂT MAI REPEDE!
De aceea are pisica 9 vieți!
HAI, VĂ PUPIC PE BOTIC! MIAU!
